Ingredientul secret din produsele preferate de skincare ale japonezelor

Știm deja despre coreence că sunt complet dedicate îngrijirii tenului, însă și japonezele sunt un model demn de urmat. Pielea lor arată mereu impecabil și au până și o metodă specială cu care își aplică produsele pe față. Recent, un nou trend de skincare a început să facă furori în Tokyo, iar acum ajunge și la noi.

Japonezele au un ingredient secret în produsele lor preferate de skincare, pe care îl consideră esențial în îngrijirea tenului. Sunt cu adevărat pasionate de beauty și nu fac compromisuri atunci când vine vorba de pielea lor.

Ingredientul secret al japonezelor

Suntem sigure că îți este familiar ingredientul secret al japonezelor: coenzima Q10, cunoscut și ca CoQ10, Q10, ubiquinone sau vitamina Q. Este o enzimă produsă în mod natural de corp, dar pe măsură ce îmbătrânim, producția sa este din ce în ce mai redusă. Are proprietăți de menținere a fermității pielii, protejează și încetinește procesul de îmbătrânire.

„CoQ10 este o substanță solubilî în grăsimi, sintetizată natural în organism și consumată și în dietă”, spune Milena Kaler, nutriționist și specialist în skincare, potrivit GLAMOUR UK.  „Pe măsură ce îmbătrânim, nivelul de CoQ10 scade gradual, începând de la aproximativ 20 de ani. Coenzima Q10 este o parte esențială a producției de energie în motocondrii, fabricile de energie ale celulelor, așa că îți energizează pielea și te face să arăți mai tânără”, spune ea.

Atunci când integrezi această enzimă în rutina de skincare, are o mulțime de beneficii. „Lucrează pentru a re-energiza celulele, ”reîncărcându-le” potențialul regenerativ pentru a le face mai puternice și a le ajuta să funcționeze mai eficient”, explică Dylan Griffiths, manager mediccal la Eucerin. „De asemenea, are calități antioxidante potente, care îi dau abilitatea de a ajuta la neutralizarea radicalilor liberi ce distrug celulele, cauzați de factori de mediu externi, precum razele UV și poluarea”, spune Grriffiths. „Ajută la circulație, crește oxigenarea țesuturilor și are proprietăți antiageing fantastice”, adaugă Milena.

Dacă vrei să încerci rețeta japonezelor pentru un ten mereu tânăr, intră în galeria foto de mai sus. Ți-am pregătit câteva produse care conțin coenzima Q10.

Foto: Hepta

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro