Probleme estetice despre care nu știai că se pot rezolva prin chirurgia plastică

Rinoplastia, liposucția, mărirea sânilor, liftingul facial și augmentarea buzelor sunt intervențiile estetice despre care cunoaștem deja multe și sunt printre procedurile favorite ale românilor. Dar există probleme estetice care se pot rezolva prin chirurgie plastică despre care e posibil să nu știi.

Să recurgi la chirurgia estetică nu mai e un subiect tabu, mai ales de când se dezvoltă cu un ritm amețitor și pare să aibă o soluție pentru orice problemă de ordin fizic. Cea mai recentă noutate în acest domeniu este realitatea augmentată, cu ajutorul căreia se pot creat simulări 3D ale rezultatului final al unei proceduri de reconstrucție și care poate fi proiectată pe fața pacientului în timpul operației, după cum relatează cel mai recent studiu comunicat de Societatea Americană a Chirurgilor Plasticieni.

Dar până la utilizarea acestei tehnologii, ușor futuriste, există probleme medicale, care se află la granița dintre estetic și reconstructiv, care se pot rezolva deja prin chirurgie plastică și despre care se cunoaște foarte puțin. Despre ele am discutat cu Dr. Carmen Giuglea, doctor în științe medicale, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.

Gigantomastia sau hipertrofia exagerată a sânilor
În timp ce mărirea sânior cu implanturi mamare este o procedură care crește statisticile, auzi foarte rar de persoane care vor să-și micșoreze sânii, dar există situații când acest lucru se întâmplă, chiar dacă un bust generos a devenit un reper pentru frumusețe.

”Există femei care poartă zilnic povara unor sâni foarte grei, care pot ajunge la 3 – 3,5kg, și care pot determina tulburări de postură, eritrasma (hiperpigmentare determinate de umezeala cvasipermanentă în zona de sub sâni) și dificultăți în igiena personală. Transformarea unor sâni imenși în niște sâni cu dimensiuni normale, printr-o operație de mamoreducție, poate transforma viața unei femei într-una normală. Mărturiile femeilor care au făcut acest pas susțin această afirmație,” explică medicul.

Această procedură prin care se eliberează povara greutății sânilor are un efect favorabil și asupra coloanei vertebrale, care influențează postura și realizarea activităților zilnice, de aceea recurgerea la chirurgia estetică este o soluție evidentă de îmbunătățire a stilului de viață, în această situație.

Indicații și timp de recuperare: La această operație pot apela toate femeile, indiferent de vârstă și în orice perioadă a anului. Recuperarea se întinde pe o perioadă medie de 3-4 săptămâni, fiind mai restrictivă în prima săptămână.

Modificarea fizionomiei cu ajutorul implantelor faciale
Această procedură de chirurgie plastică reprezintă una din modalitățile de corectare a unor proporții mai puțin armonioase la nivelul feței.

Cu ajutorul implantelor malare se pot mări pomeții, o bărbie prea înfundată se poate corecta cu un implant mentonier, iar utilizarea lor împreună sau separată (în funcție de nevoie) poate aduce schimbări importante ale unei fizionomii.

”Dacă se dorește o schimbare mult mai mare, datorită unor disproportii inestetice ale componentelor feței, atunci intră pe scena chirurgul oro-maxilo-facial, care modifică poziția oaselor feței, fracturându-le și repoziționându-le (cu plăcuțe și șuruburi), obținând efectul dorit.”

Indicații și timp de recuperare: Medicul va pune, după terminarea creșterii și stabilizarea dimensiunilor oaselor feței, o serie de indicații obligatorii, iar recuperarea durează în medie 2 săptămâni.

Ginecomastia sau dezvoltarea anormală a sânilor la bărbați
Un subiect delicat, despre care se vorbește mai puțin, este creșterea anormală a sânilor la bărbați. Un sân dezvoltat anormal pe un torace adolescentin, atletic poate determina un disconfort estetic important. De cele mai multe ori, sunt un rezultat al unul dezechilibru hormonal. O problemă similară poate apărea în cazul bărbaților care scad mult în greutate, după ce au dus povara unei greutăți mari.

”Cea mai frecventă operație constă în combinarea lipoaspiratiei zonei cu excizia chirurgicală a glandei, printr-o incizie în formă de semicerc pe marginea laterală a areolei, cicatricile devenind aproape inobservabile în timp,”mai explică Dr. Carmen Giuglea.

Indicații și timp de recuperare: Acest tip de operație se poate face la orice vârstă, după investigarea cauzelor apariției ginecomastiei, iar recuperarea durează în medie 3 săptămâni pentru o vindecare corectă.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro