5 elemente din anii ’80 care sunt încă pe val

Trendurile anilor ’80 au fost întotdeuna un subiect disputat: poate vă aduceți aminte că și Valentino Garavani a declarat că nu s-ar numi un fan al modei din acea perioadă, pe care o consideră vulgară. Însă, de câteva sezoane încoace, marile branduri de modă ne propun tot mai multe look-uri parcă desprinse din The Breakfast Club. Nu a durat mult până când de pe podiumuri, anii ’80 au ajuns şi printre look-urile de streetstyle şi iată-ne acum: în anul 2017, garderoba de iarnă aduce în prim-plan helăncile iar verile ni le petrecem în cămăşi înflorate din mătase (da, și parcă am da o şansă sacourilor cu umeri supradimensionaţi şi treningului din velur).

Intră în galeria foto pentru a vedea cele mai hot trenduri (pe care chiar şi mama ta le-ar aprecia) inspirate de anii ’80.

Foto: Hepta

Taguri:
,
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro