Despre Tinder, întâlniri și dezamăgiri: de ce ne-am plictisit să dăm swipe și să nu găsim dragostea

To swipe or not to swipe? Dacă Shakespeare ar fi trăit în zilele noastre și ar fi scris despre viața amoroasă a reprezentanților din Generația Millennial, aceasta ar fi fost întrebarea.

Prima întâlnire romantică din viața mea s-a petrecut în ultima zi a clasei a șasea. Aveam 13 ani, mă aflam în fața școlii și un coleg m-a invitat timid la film. Am stat pe rândurile din față din sala de cinema și am văzut Blade II. Și tot ce mi-a rămas în memorie sunt momentele în care acel băiat încerca să îmi acopere ochii, cu intenția de a mă proteja de violența de pe ecran.

De atunci au trecut exact 16 ani în care eu și băiatul din paralelă am mers la sute de alte întâlniri. Cu alte persoane. Dar cele două ore din sala de cinema rămân a fi nu doar amintiri dragi, ci se numără și printre puținele întâlniri romantice care au avut loc fără ca tehnologia să fi jucat un rol.

Swipe stânga, swipe dreapta. Match! Tăcere.

Anul ăsta am repetat de câteva ori, uneori printre lacrimi, cuvintele lui Charlotte din Sex and the City – „Am obosit, merg la întâlniri de mai bine de 15 ani! Unde este perechea mea?” Da, sună cel puțin patetic, dar disperarea mea a fost indusă de ultimii câțiva ani în care întâlnirile au fost facillitate, în mare parte, de aplicațiile de dating.

În februarie 2014 am descoperit o nouă modalitate de a cunoaște persoane, atunci când Tinder a început să fie descărcat în smartphone-uri din întreaga lume. Părea să fie aplicația care urma să schimbe totul. Într-adevăr, regulile jocului s-au schimbat, în special pentru cei din generația Millennial.

Deși site-urile de dating existau de câteva decenii, Tinder părea a fi o gură de aer proaspăt, extrem de accesibilă celor care aparțin Generației Y, fiind deopotrivă o nouă șansă pentru cei care își pierduseră speranța de a întâlni o persoană care să îi facă să vadă lumea în culori Technicolor, cât și pentru cei care își doreau o simplă partidă de sex.

De atunci și până în momentul în care scriu aceste rânduri, am adunat la activ mai bine de o sută de întâlniri, în diverse țări și chiar continente. Pot să spun cu convingere că pot bifa toate categoriile de întâlniri: de la cele ciudate, pline de momente de tăcere, cele care au vrut drept unic scop o partidă de sex, la întâlniri mediocre, până la cele desprinse parcă din romcom-urile americane și pe care nu cred că aș putea să le uit vreodată. Mi-am instalat-o și dezinstalat-o de zeci de ori, de fiecare dată când mă trezeam într-o stare de plictiseală îmi cream din nou profilul, alegând cu atenție pozele și textul care să le acompanieze – nici prea serios, nici prea amuzant, potrivit cât să mă facă să par abordabilă.

Andres, un tip cu care am făcut cunoștință pe Tinder și cu care făceam schimb de replici uneori, m-a anunțat acum câteva luni printr-un mesaj scurt că renunță la Tinder și la dating. „Cel puțin, pentru o perioadă,” a adăugat repede într-un alt mesaj. „Toată treaba cu swipe dreapta, swipe stânga, conversații, încercarea de a părea amuzant și de a înțelege dacă cealaltă persoană este interesată sau nu ajunsese să consume prea mult timp și se transformase într-o activitate pe care o făceam pe pilot automat sau din plictiseală,” își motiva acesta decizia.

Mai mult, simțea că se afla într-un cerc vicios, se grăbea să judece în mod negativ și extrem de repede persoanele cu care purta conversații, pentru că aplicația îi oferea atâtea alte oportunități de a cunoaște o altă persoană. „Cred că Tinder îți poate oferi momente frumoase, dar nu cred că este mijlocul potrivit pentru a cunoaște dragostea,” mi-a spus Andres cu convingere, iar eu am ținut să îl contrazic.

Ultima relație din viața mea a început în urma a două swipe-uri dreapta, swipe-uri care mi s-au părut atunci scrise în stele. M-am bucurat tare atunci când am șters amândoi aplicația și am sperat să nu mai ajung în situația de a o reinstala. Dacă a funcționat în cazul meu în trecut și în cazul altor cupluri din jurul meu, de ce nu ar putea să mai funcționeze din nou? Poate chiar dragostea vieții mele va fi următorul swipe? Astfel, m-am convins că tot ce trebuie să fac este să acționez cu mai multă perseverență. Eram sigură că nu ar trebui să mai las acest lucru pe mâna destinului și că ar trebui ”să rezolv” problema. Mi-am zis că dintre toți tipii cu care planificam să ies, tot mă voi potrivi cu cineva. „Cantitatea este importantă,” mă asigura o prietenă care era convinsă că descoperise formula magică după ce lecturase o carte despre dating cu titlu cel puțin dubios.

Ei bine, ca să scurtez povestea, lucrurile nu au mers în direcția dorită, iar eu m-am pomenit tot mai lipsită de speranță. Toate încercările mele și toate întâlnirile mele, cu excepția câtorva care pot fi numărate pe degetele unei singure mâini, se petreceau după același tipar – aceleași întrebări, aceleași răspunsuri, același vin pe care îl comandam. Ajunsesem să îmbrac aceeași rochie și glumeam că devenise uniforma mea de dating. La fiecare nouă întâlnire interacționam de parcă m-aș fi aflat după un paraven menit să mă protejeze de o nouă dezamăgire.

Dacă nu dezvălui prea multe, nu am cum să fiu rănită. Nu mai găseam nimic amuzant, nici urmă de flirt sau seducție – întâlnirile deveniseră asemeni unor interviuri pentru un job nou, pentru că nici eu nu mai eram dispusă să ofer. Au existat chiar unele întâlniri în timpul cărora mă gândeam doar la punga de hârtie cu meniu de la McDonald’s pe care mai apoi urma să îl mănânc în pat, cu The Bridge sau Girls pe fundal.

Dacă la început lumea era entuziasmată de posibilitatea de a cunoaște persoane noi în acest mod, acum pare să persiste o stare de apatie și plictiseală printre utilizatorii Tinder, schimburile de mesaje, mai ales mesaje care să fie originale, cu un ușor iz de flirt, devin din ce în mai rare. Acumulăm zeci de matches, dar nu mai inițiem conversații sau atunci când le începem, pare să fie tot mai dificil să le menținem vii, interesante, de parcă noi, cei din generația Millennial, nu mai știm cum să comunicăm, cum să purtăm discuții mai lungi. Nimeni nu își face mustrări de conștiință atunci când aleg să nu mai răspundă la un mesaj, iar ideea de a ne oferi șansa de a nu cunoaște dincolo de parametrii stabiliți de Tinder ni se pare nefirească.

Și după un lanț continuu de întâlniri în timpul cărora tot ce îmi doream era să ajung acasă, am decis, asemeni lui Andres, că poate este momentul să iau o pauză nu doar de Tinder, dar și de întâlniri romantice. Să am o perioadă de timp în care atenția mea să nu se concentreze asupra acestei părți din viața mea.

O antrenoare pentru… întâlniri

„Oamenii nu mai știu cum să meargă la întâlniri, nu știu ce să discute și poate, cel mai important detaliu, nu mai știu cum să flirteze. Dar, toate aceste lucruri pot fi învățate și perfecționate,” îmi povestește femeia plină de entuziasm din fața mea. Linnea Molander are 35 de ani, și de peste șase ani ajută oamenii să fie mai buni la… întâlniri. Trebuie să recunosc, am început interviul cu ea înarmată cu o doză de scepticism. Cum ar putea să ajute un dating coach o persoană al cărei rezervor de speranță devine tot mai gol cu fiecare întâlnire nereușită?

„Pentru cei din generația Millennial lucrurile sunt complet diferite, femeile beneficiază de independență și autonomie și nu sunt în căutarea unui partener care să le întrețină,” crede Linnea.  „Iar Internetul este un alt element care a schimbat atitudinea Generației Y față de întâlniri și relații, pentru că ne-am trezit că dispunem de acces către o multitudine de posibilități. Cum ai putea să alegi o singură persoană, atunci când există atâtea alte opțiuni?” Mi-am amintit de toate momentele în care am ignorat mesaje pe Tinder, pentru că eram convinsă că voi găsi un tip mai interesant la doar trei swipe-uri distanță și m-am rușinat de ușurința cu care am ajuns să ne pierdem interesul și inconștiența cu care ne rănim, mai ales atunci când ne putem ascunde după ecranul unui telefon mobil.

„Tinder a reușit să faciliteze stabilirea unui prim contact, dar pare să fi creat și această iluzie că oamenii nu mai interacționează dincolo de ecranul unui telefon mobil sau al unui laptop. Iar aceasta nu este o formulă potrivită pentru cei care nu reușesc să se exprime prin scris, prin mesaje,” continuă Linnea, fiind convinsă că oamenii au ajuns să își pună prea multe speranțe în tehnologie, uitând că iubirea și relațiile țin, în primul rând, de interacțiunea umană.

Mă asigură cu cel mai larg zâmbet pe buze că secretele acestor interacțiuni sunt lucruri care pot fi deprinse, asemeni unor abilități profesionale, dar că este nevoie și de efort pentru a defini, întâi de toate, cine suntem ca persoană. „Dacă nu știi ce îți dorești, cum ai vrea să arate viața ta și care îți sunt valorile, vei fi tot timpul bântuită de frica de a nu pierde o oportunitate mai bună și nu vei avea o direcție clară. Dacă tu nu știi cine ești, cum ai putea ști cine ți se potrivește?” întreabă Linnea retoric, în timp ce mintea mea se chinuie să identifice cât mai repede valorile, ideile și dorințele care m-ar putea defini, lucrurile care m-ar putea susține în construirea unei relații sănătoase.

Va urma..

Tinder și celelalte aplicații de dating sunt, cu siguranță, soluții cât se poate de comode, care ne oferă speranța că putem întâlni iubirea fără să fie nevoie să ne părăsim casele, fără să depunem pic de efort. Dar, chiar și atunci când alegi să fii pe Tinder, tot trebuie să depui o doză de efort, să alegi oameni cu care ai putea să te potrivești, să menții conversații, să întâlnești oamenii la un vin sau o cafea și să vă oferiți timp să vă cunoașteți și să vă descoperiți.

„Așteaptă,” „O să se întâmple când nu te vei aștepta” – acestea sunt replicile cele mai des rostite atunci când cineva se plânge de lipsa iubirii. Dar aceste încurajări nu fac nimic altceva decât să întărească ideea de pasivitate și ne servesc iluzia că iubirea și relațiile amoroase nu au nevoie de muncă și efort, că se întâmplă, pur și simplu. „Dacă am aplica acest mod de a gândi în alte domenii din viețile noastre, șansele de reușită nu ar fi foarte mari. Pentru majoritatea dintre noi, jobul perfect poate deveni realitate, dacă studiem, apartamentul la care visăm poate fi al nostru, dacă reușim să câștigăm suficienți bani. Atunci de ce suntem învățați să așteptăm, pur și simplu, o relație ca în filme, fără să fim dispuși să trecem și prin momente mai incomode?” explică Linnea.

Poate că pasiența generației noastre include nehotărâre, nevoia de căutare de sine și o criză acută de identitate, astfel încât ajungem să ne epuizăm cu prea multe date-uri care ni se par mediocre. Am învățat să așteptăm ca relația perfectă să ni se întâmple, fără ca noi să contribuim la clădirea acesteia.

Dar poate că într-adevăr magia, senzația de plutire și culorile Technicolor își fac apariția, pentru majoritatea dintre noi, doar atunci când suntem dispuși să depunem puțin efort? Atunci când suntem gata să ne oferim timp, să fim vulnerabili unii în fața celorlalți, să îndrăznim să flirtăm fără să fim siguri dacă cealaltă persoană este interesată?

În unele zile partea mai sceptică și ușor pesimistă din personalitatea mea preia controlul și proclamă că nu mai există speranță și, ca o veritabilă Millennial, simt că nu mai dispun de energie pentru a merge la o nouă întâlnire, pentru a-mi permite să mă entuziasmez. Dar astăzi o las pe romantica din mine, pe cea care mai crede puțin în magie, în dragoste și în relații pentru care merită să depui efort, să spere că Linnea are dreptate și că nu există un termen limită pentru a întâlni dragostea, fie că se întâmplă cu un match sau printr-o întâlnire neașteptată.

Foto: Hepta

Taguri:
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro