Confesiunile unei femei singuratice

În 1998, Britney Spears cânta „My loneliness is killing me…” fără să își imagineze că aceste versuri vor deveni realitatea secolului 21. Natalia Muntean investighează epidemia singurătății și povestește despre experiența ei.

„Ești fericită?” m-a întrebat cu o lipsă totală de reținere, despre care am ajuns să bănuiesc că își face apariția odată cu înaintarea în vârstă. Întrebarea ei m-a pocnit fix în buba pe care încercăm să o ignor, căreia încercam să îi minimizez din importanță. Nu am reușit să formulez un răspuns, că șiroaie de lacrimi au început să îmi inunde ochii și obrajii. Am fost dintotdeauna o persoană care nu își poate stăpâni lacrimile, dar astea erau acolo de ceva vreme și tot așteptau cuvintele potrivite ca să își dea drumul.
„Nu, astăzi nu mă simt fericită,” am reușit să zic. „Mă simt extrem de singură.”

Această conversație s-a petrecut la câteva luni după mutarea mea, de una singură, într-o țară unde nu cunoșteam pe nimeni și pe care nu o mai vizitasem. Sentimentul de singurătate care își mai făcuse apariția în diverse momente din viața mea a luat dimensiuni noi atunci când am ajuns să mă confrunt pentru o perioadă îndelungată cu lipsa unui social.

Ajunsesem să simt puțină invidie față de grupurile gălăgioase de prieteni care împărțeau o sticlă cu vin la terase, față de prietenele din metrou care păreau să își împărtășească secrete sau față de familia care lua prânzul împreună la masa de alături. Deși reușisem să cunosc câteva persoane și să leg prietenii, încă mă simțeam extrem de singură și aventura mea scandinavă devenise, de fapt, un soi de autoexil.

 Un Minister împotriva Singurătății

„Pentru prea mulți oameni, singurătatea reprezintă, de fapt, realitatea vieții moderne”, a spus Theresa May atunci când a anunțat, la jumătatea lunii ianuarie, formarea unui Minister al Singurătății în Marea Britanie, după ce s-a aflat că peste nouă milioane de persoane din regat suferă de pe urma singurătății cronice. Deși sună a element distopic, izolarea socială și solitudinea sunt probleme ce par să afecteze tot mai multe persoane, din tot mai multe țări.

Ne-am obișnuit să credem că doar persoanele de vârsta a treia suferă de pe urma singurătății, fie că e din cauza capacității scăzute de a se deplasa, pentru că își pierd partenerul sau pentru că nu are cine să-i viziteze. Dar acest lucru este cât se poate de departe de adevăr. Un studiu efectuat în Marea Britanie a dezvăluit că tot mai mulți tineri se simt singuri și nu beneficiază de persoane în prezența cărora să își deschidă sufletul.

Despre generația millennials, adică cei născuți între 1981 și 1996, conform unui studiu efectuat de către Pew Research Center, se spune că sunt preocupați îndeosebi de ce tip de avocado toast să își comande, înjură mai mult decât cei din alte generații și sunt etichetați cu apelativul „fulgi de nea.” Însă, reprezentanții acestei generații au tendința să aibă un nivel mai scăzut de încredere în instituții sau religii, nu își doresc în mod neapărat să se căsătorească sau să aibă copii, iar aceste lucruri au drept consecință dificultatea de a construi o plasă de siguranță umană.

Mai mult, Facebook, Instagram, Snapchat și celelalte rețele de socializare par să ne mențină conectați non-stop și să ne ofere iluzia că reușim să creăm legături și relații cu cei care se ascund și ei după un alt ecran. Dar este important să înțelegem că deși feed-urile de Facebook și Instagram sunt inundate de poze și postări în care toată lumea pare fericită și înconjurată de persoane dragi, în timp ce tu îți mănânci iar prânzul de una singură în parc sau îl ai doar pe Netflix drept companion pentru a treia vineri la rând, nu ești singură în solitudinea ta.

Singurătatea este unul dintre subiectele despre care încă se vorbește șoptit, cu puțină jenă. „Mă simt singură” este unul dintre lucrurile greu de spus în fața unei alte persoane, pentru că este ca și cum ai recunoaște că pici examenul de independență sau iubire de sine, când de fapt, nu e așa. Fiecare s-a simțit, cel puțin o dată în viață, ca și cum ar fi fost singur pe lume, doar că există riscul să fim taxați dacă decidem să vorbim despre aceste sentimente. Să recunoști că te simți singur și că ai nevoie de compania și suportul altor persoane necesită o doză de curaj.

O publicație britanică i-a numit pe mileniali „Generația singurătate”, după ce un studiu efectuat în Marea Britanie a dezvăluit că tinerii riscă să se simtă de patru ori mai singuri decât persoanele de vârsta a treia. În România, peste un milion și jumătate de vârstnici suferă de pe urma acestei pandemii, conform unui studiu realizat în 2015, dar nu există date oficiale care să vorbească despre experiența generațiilor mai tinere.

Poate că una dintre explicațiile pentru faptul că tinerii se simt tot mai singuri este că alegem să ne împărtășim viețile atent filtrate pe Instagram, în loc să ne împărtășim sentimentele în fața unei alte persoane și astfel nu reușim să legăm relații puternice și semnificative. Trăim cu senzația că o postare pe rețelele de socializare și răspunsul pe care îl primim din partea celorlalți utilizatori reprezintă comunicare, dar adevărul e că acest mijloc ne menține la fel de îndepărtați unii de ceilalți.

Proaspeții părinți, persoanele neimplicate într-o relație, persoanele care se stabilesc într-un oraș nou sunt alte grupuri care fac parte din categoria de risc. În cel mai recent număr Vogue, Lena Dunham vorbește despre singurătatea resimțită după încheierea unei relații de șase ani, spunând că dintotdeauna căutase momente în care să fie singură, pentru a-și reîncărca bateriile.

Dar că singurătatea devenise un lucru dureros, care o cuprinsese cu totul după anii în care lucrurile, experiențele și întâmplările au fost declinate la pătrat, pentru ea și partenerul ei. „Chiar dacă unor oameni le place să petreacă timp în singurătate, nimeni nu vrea să fie singur”, scrie actrița în eseul care mi-a făcut pielea de găină, pentru că mi-a amintit de discuția în care eu și o prietenă am recunoscut că urâm sfârșiturile de săptămână. Amândouă eram proaspăt single, pe când toată lumea din jur era implicată în relații care deveneau prioritare în weekenduri.

O comunitate ca o plasă de siguranță

„Cred că generația millennial și societatea de astăzi au ajuns la un nivel ridicat de dezvoltare al conștiinței, a propriilor nevoi. Nevoile umane sunt, poate, mai ușor de perceput acum”, îmi povestește Lisa Renander despre nevoia de a aparține și singurătatea Generației Y. Lisa are 36 de ani, iar în 2011 a decis că trebuie să lupte împotriva sentimentului de singurătate care o copleșea și a pus bazele primului spațiu co-living din Stockholm, numit Hus 24.

„Această comunitate, acest mod de a-mi împărți viața cu alți oameni m-a făcut să simt că aparțin, fără să fiu nevoită să demonstrez ceva. Am putut să fiu așa cum sunt cu adevărat, datorită acestei plase de siguranță care mă aștepta acasă“, continuă Lisa. De-a lungul celor șapte ani crede că a cunoscut aproximativ 250 de persoane, multe dintre acestea transformându-se în prieteni.

În prezent, Lisa se ocupă de Tech Farm, o organizație care gestionează Hus 24 și K9, spațiul de co-living unde locuiește împreună cu alte 60 de persoane. „Este de-a dreptul minunat să locuiesc aici, acum când sunt mamă. Am parte de suport emoțional și practic oricând.”

Numărul locuințelor cu o singură persoană este în continuă creștere în majoritatea statelor din Europa, Suedia fiind campioană la acest capitol, cu jumătate din locuințe potrivindu-se în această categorie. Astfel, inițiativa Lisei de a-și crește copilul într-o comunitate reprezintă o soluție viabilă pentru cei care suferă de pe urma singurătății, o problemă care afectează și o mare parte din proaspeții părinți.

„Orașele sunt pline de oportunități, dar sunt proiectate pentru singurătate, oferă o doză zdravănă de anonimat. Este dificil să stabilești relații într-un mod firesc, natural”, își continuă Lisa povestea despre primul spațiu co-living din Stockholm, această modalitate de a împărți toate aspectele vieții datând, de fapt, din Evul Mediu.

„Cei care fac parte din generația millennial au realizat că au nevoie și de o doză de interdependență pentru o existență mai plină de semnificație. Independența nu mai reprezintă un ideal care să le ofere un loc privilegiat în societate, iar senzația de apartenență, de colectivitate reprezintă o modalitate mai conștientă de a-și trăi viața.”

O generație mai puțin singură

Cred că asemeni multor altor lucruri, am ajuns să fetișizăm ideea de singurătate și să o prezentăm, în multe cazuri, drept independență. Lipsa nevoii de comunicare, dificultatea de a recunoaște nevoia de atașament sau de intimitate a devenit o altă genă care pare să lipsească din ADN-ul generației noastre și pe seama căreia putem să facem glume sau să ne dăm tag în meme-urile de pe Instagram sau Facebook.

Dar, realitatea este că ascundem o nevoie aproape dureroasă de a identifica un spațiu, o comunitate, țară, oraș sau un grup de persoane cărora să le aparținăm într-un mod sau altul, cineva care să ne cunoască și în fața cărora să ne putem dezvălui vulnerabilitățile. Cred că noi suntem definiți și de relațiile din viețile noastre, de oamenii cu care le construim, iar lipsa acestora duce în mod inevitabil la pierderea unei părți din noi și la instalarea singurătății.

Lisa, alături de ceilalți membri Tech Farm, își doresc să influențeze alte 100 de comunități de co-living în întreaga lume, oferindu-le uneltele necesare pentru a gestionare și visează să pună bazele unei locuințe colective orientate spre familii, unde să conviețuiască 250 de persoane.

Poate că diferența dintre o persoană singură și o persoană care reușește să creeze relații care să o susțină este disponibilitatea de a vorbi pe șleau despre experiențele noastre, despre ce ne bucură și ce ne doare. Mai cred cu tărie că oamenii răspund cu sinceritate la astfel de interacțiuni.

Între mine și Kariita există o diferență de aproape 40 de ani și multe alte diferențe culturale, dar în ora aia petrecută pe o bancă din Stockholm nu eram decât două femei care se simțeau, pur și simplu, singure și care aveau nevoie de puțină afecțiune umană. Conectarea poate veni sub diverse forme, pentru mine a fost o conversație, pentru Lisa, conectarea a venit și sub forma unor reprize spontane de dans în bucătăria comunității.

Și dacă avem curajul de a spune ce simțim cu adevărat sau, pur și simplu, nu ne mai putem ascunde emoțiile în fața unei alte persoane, poate că cealaltă persoană va face același lucru, iar asta va crea o reacție în lanț care ne va ajuta să ne simțim mai puțin singuri pe lume.

În timpul unei călătorii în Bali am vizitat un vraci care, după ce m-a privit în tăcere o vreme, mi-a spus că eu nu pot exista fără prieteni, că aceștia reprezintă un adevărat suport în viața mea și că ar trebui să mă înconjor de persoane dragi. Nu am înțeles cu adevărat acest sfat decât după ce m-am mutat la Stockholm, când am realizat că nu mă mai despart doar 450 de km de familia mea, ci 1.500 și că era un adevărat lux să o am pe cea mai bună prietenă la doar 20 de minute distanță.

Eu cred că viața trebuie împărtășită, că bucuriile se multiplică, iar durerile devin mai ușor de suportat atunci când există cineva în stânga sau în drepta noastră în ochii căruia să găsim acceptare și înțelegere.

Foto: Laura Coulson

Taguri:
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro