Aretha Franklin a murit

Lumea muzicii este în doliu: Aretha Franklin, supranumită Regina Muzicii Soul, a încetat astăzi din viață, la vârsta de 76 de ani. 

Aretha Franklin a încetat din viață astăzi la reședința ei din Detroit. Publicistul artistei a confirmat vestea, spunând că aceasta a fost înconjurată de cei dragi. „Într-unul din cele mai negre momente ale vieții noastre, nu ne putem găsi cuvintele potrivite pentru a exprima durerea din inima noastră. Am pierdut piatra de temelie a familiei noastre. Dragostea pe care ea a avut-o pentru copii și nepoatele și nepoții ei nu cunoștea limite“, scrie în comunicatul de presă dat publicității decătre familia cântăreței.

La începutul acestei săptămâni, membrii ai familiei și surse apropiate cântăreței au dezvăluit presei că Aretha Franklin era grav bolnavă. Artista se lupta de mai mulți ani cu cancerul pancreatic.

Cine a fost Aretha Franklin?

Aretha Franklin s-a născut pe 25 martie 1942. Și-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său. De-a lungul carierei sale, care se întinde pe parcursul a aproape șapte decenii, Franklin a câştigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive.

A fost prima femeie inclusă în Rock And Roll Hall of Fame, panteonul american al muzicii rock, în 1987. În 2010 s-a situat pe primul loc în topul 100 al celor mai mari cântăreți din istorie realizat de publicația Rolling Stone. În 2005, a primit din partea preşedintelui George W. Bush, Medalia pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie americană acordată civililor. Este unul dintre muzicienii cu cele mai multe albume vândute, peste 75 de milioane de unități, dar și cântăreața cu cele mai multe hituri incluse în topurile muzicale, cu 112 piese.
Foto: Hepta
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro