Cine este noul iubit al Jennei Dewan?

La începutul lunii aprilie Channing Tatum și Jenna Dewan au surprins pe toată lumea anunțând că se despart. După mai bine de jumătate de an de la separare, Jenna Dewan iubește din nou. Iată cine este actualul partener al actriței. 

O veste șoc ne-a luat prin suprindere la începutul lunii aprilie! Channing Tatum și Jenna Dewan au anunțat că s-au despărțit după un mariaj de aproape nouă ani. La mai bine de șase luni de la anunțarea veștii, cei doi actori și-au găsit din nou dragostea în brațele altor persoane.

La începutul acestei luni aflam că Channing Tatum are o relație cu Jessie J. O sursă a declarat pentru revista People că relația celor doi este încă la început, iar un utilizator de Twitter a povestit că i-a văzut pe Chan și Jessie J împreună pe un teren de mini golf.

Și Jenna Dewan și-a refăcut viața. Actrița are o relație cu actorul, câștigător al premiului Tony, Steve Kazee. O sursă a declarat pentru revista People că „cei doi au o relație de câteva luni, iar Jenna este foarte fericită“. Steve Kazee, în vârstă de 43 de ani, a câștigat un premiu Tony pentru partitura din producția Once, de pe Broadway. El a apărut și în serialele pentru televiziune Shameless și Nashville.

Un prieten al actriței a publicat ieri pe Instagram o fotografie în care apar Jenna și Steve, unul lângă celălalt.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Hallow-Kazeeeeen!

O postare distribuită de eddiedallen (@eddiedallen) pe

De curând, Jenna Dewan a depus actele de divorț la mai bine de șase luni după ce a anunțat că se desparte de Channing Tatum. Actrița a citat diferente ireconciliabile și a solicitat custodia în comun a fiicei lor Everly, în vârstă de 5 ani.

În aprilie, Channing Tatum și Jenna Dewan au anunțat că se despart printr-un mesaj pe conturile lor de socializare.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Jenna Dewan (@jennadewan) pe

De ce ne-a șochat atât de tare vestea despărțirii lor? În timp ce multe cupluri de la Hollywood și-au spus Adio, Channing Tatum și Jenna Dewan păreau mereu la fel de îndrăgostiți ca atunci cînd s-au cunoscut. Actorii vorbeau mereu în interviuri de relația lor frumoasă, au povestit cum s-au îndrăgostit unul de celălalt, iar Jenna Dewan a vorbit deschis despre relația ei sexuală cu Channing. Cei doi își făceau des unul altuia declarații de dragoste pe rețelele de socializare, iar Channing publica fotografii hot cu soția lui.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro