Cum își va petrece Meghan Markle prima zi de naștere ca regalitate

Anul trecut, Meghan Markle și-a sărbătorit vârsta de 36 de ani printr-o călătorie alături de Prințul Harry în Africa, același continent unde cei doi și-au petrecut și luna de miere. Acum că ziua lui Meghan se apropie cu pași rapizi pe 4 august, ce planuri vor avea proaspăt căsătoriții pentru prima zi de naștere a ei de când a devenit regalitate? Ei bine, se pare că va participa la o altă nuntă!

Cum va arăta ziua de naștere a lui Meghan Markle din noua postură de Ducesă 

Conform publicației Hello!, cuplul regal va petrece ziua de 4 august la nunta prietenului din copilărie a lui Harry, Charlie Van Straubenzee, și a lui Daisy Jenks. Prietenia dintre Harry și Charlie este îndelungată și datează încă din vremea în care urmau amândoi școala pregătitoare Ludgrove din Berkshire.

Charlie și fratele său, Thomas van Straubenzee, au participat la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, iar de data aceasta se pare că Prințul Harry va participa la nunta prietenului său în calitate de cavaler de onoare. Până acum nu se știe dacă Meghan va avea sau nu un rol la nuntă, ceea ce se știe este că va participa alături de soțul ei.

Participarea lui Harry și a lui Meghan la nuntă, în ciuda faptului că pică exact de ziua de naștere a lui Meghan, a fost de asemenea confirmată și de fotograful regal, Tim Rooke, printr-o postare pe Twitter în care anunța că nu va fotografia evenimentului din cauza vacanței pe care o are plănuită în acea perioadă. „A fost o vară plină! Gata cu tweet-urile până voi vizita Insulele Faroe la finalul lui august. Vă doresc o vacanță minunată tuturor. Nu uitați să folosiți cremă solară”, a scris acesta, adăugând „Din păcate nu voi fi prezent la nunta lui Charlie Van Straubenzee cu Daisy Jenks, unde Prințul Harry va fi cavaler de onoare, din cauza faptului că mă voi afla pe plajă. Nu le pot face pe toate!”

Dar după cum îi știm pe Harry și pe Meghan – și dragostea lor pentru gesturile romantice – este foarte posibil ca acesta să nu fie singurul plan pentru sărbătorirea Ducesei de Sussex.

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro