Reacția lui Meghan Markle la vederea rochiei de mireasă este de neprețuit

Dacă și tu te-ai întrebat oare ce reacție a avut Meghan Markle când și-a văzut pentru prima dată rochia de mireasă pe care a purtat-o la nunta cu Prințul Harry, ai noroc: camerele de luat vederi au surprins momentul. 

Scena în care Meghan Markle își vede pentru prima dată rochia de mireasă Givenchy creată special pentru nunta ei cu Prințul Harry va apărea într-un mini serial documentar despre Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Filmul Queen of the World va avea premiera marți pe postul de televiziune britanic ITV. În trailerul care a fost publicat ieri este și o secvență în care Meghan își vede pentru prima dată rochia de mireasă creată de designerul britanic Clare Waight Keller și zâmbește în timp ce examinează îndeaproape detaliile delicate de pe voalul din mătase de cinci metri lungime – flori brodate reprezentând cele 53 de țări care fac parte din Commonwealth. Meghan poate fi auzită exclamând: „53 de țări, Doamne – Dumnezeule! O să fim foarte ocupați!“

Fanii cuplului regal pot admira de aproape rochia de mireasă purtată de Meghan Markle la cununia religioasă cu Prințul Harry. Rochia Ducesei de Sussex, împreună cu voalul și tiara purtate de ea, vor fi expuse publicului în cadrul expoziției A Royal Wedding: The Duke and Duchess of Sussex, care va avea loc între 26 octombrie și 6 ianuarie, la Castelul Windsor și între 14 iunie și 6 octombrie, la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh.

Iată trailerul documentarului Queen of the World. Reacția lui Meghan Markle este la secunda 21.

Documentarul Queen of the World explorează rolul la nivel global al Reginei Elisabeta și planurile pentru a da responsabilitățile ei mai tinerilor membri ai familiei regale britanice. Mini seria va conține interviuri și cu membrii familiei regale britanice: Prințul Charles, Prințul William, Prințesa Anne și Sophie, Contesă de Wessex, soția Prințului Edward.

De asemenea, în film va apărea și Meghan Markle, acesta fiind primul ei interviu televizat de când face parte din familia regală britanică. Ducesa de Sussex a vorbit despre angajamentul său și al soțului ei față de viitorul Commonwealth-ului.

Peste câteva săptămâni, Meghan Markle și Prințul Harry vor pleca în primul lor turneu regal. Palatul Kensington a anunțat că Ducele și Ducesa de Sussex vor vizita Australia, Fiji, Regatul Tonga și Noua Zeelandă, în perioada 16 octombrie și 31 octombrie. Meghan va continua munca Reginei Elisabeta cu țările care fac parte din Commonwealth, ea fiindu-i aproape Prințului Harry în îndeplinirea atribuților lui în calitate de Commonwealth Youth Ambassador.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro