netflix

Stranger Things a anunțat titlurile episoadelor din sezonul 3

Stranger Things a anunțat titlurile episoadelor din sezonul 3

Netflix a anunțat reîntoarcerea serialului Stranger Things din 2019 cu un teaser video al episoadelor și se pare că vom afla răspunsurile tuturor întrebărilor noastre mai curând decât credeam. După ce s-a confirmat în decembrie 2017 că va exista un al treilea sezon Stranger Things,

„Narcos: Mexico” se va întoarce cu sezonul 2

„Narcos: Mexico” se va întoarce cu sezonul 2

Narcos: Mexico este cel mai recent exemplu pentru care ne bucurăm din plin de binge-watching pe Netflix. După ce am devorat noul sezon Narcos în doar câteva zile (sau mai puțin?), vestea că urmează un al doilea sezon nu poate să vină mai bine. Așadar, deși nu cunoaștem încă data

Chilling Adventures of Sabrina partea a 2-a se lansează anul viitor

Chilling Adventures of Sabrina partea a 2-a se lansează anul viitor

Bine ați revenit în Greendale, vrăjitoarelor. Chilling Adventures of Sabrina (Sabrina: Între lumină și întuneric) se va întoarce pentru a vă face anul 2019 puțin mai magic și mult mai sexi cu nouă episoade care se vor lansa în această primăvară, mai exact pe 5 aprilie 2019,

Filme și seriale de văzut în decembrie pe Netflix

Filme și seriale de văzut în decembrie pe Netflix

Se apropie sezonul sărbătorilor și odată cu el vacanța de iarnă iar asta nu poate să însemne decât un singur lucru: e momentul să îți pregătești cuibul perfect, să îți chemi prietenii în vizită sau să te relaxezi alături de familie la cele mai noi producții Netflix și

6 seriale și măști de față, ca să profiți din plin de acest weekend prelungit

6 seriale și măști de față, ca să profiți din plin de acest weekend prelungit

N-ai ce face în acest weekend prelungit? Avem noi o idee. Dacă nici ție nu îți place frigul și preferi să stai mai mult în casă în această perioadă, am împerecheat câteva dintre serialele noastre favorite cu tot atâtea măști de față. Îți este familiar termenul Netflix and

to all the boys I've loved before continuare

To All the Boys I’ve Loved Before va avea o continuare

În sfârșit avem confirmarea pe care o așteptam de ceva vreme! Filmul original Netflix, To All the Boys I’ve Loved Before va avea o continuare. Iată tot ce știm până acum despre partea a doua a ecranizării celebrei cărți de Jenny Han.   Comedia romantică To All the Boys I’ve

Povești care vorbesc despre realitate - interviu cu Lisa Nishimura (Netflix)

Povești care vorbesc despre realitate - interviu cu Lisa Nishimura (Netflix)

În ultimii 10 ani, Lisa Nishimura a trecut de la epoca în care Netflix era o companie de DVD-uri disponibile doar în Statele Unite la liderul global al rețelelor de televiziune prin internet, cu 130 de milioane de abonați din 190 de țări. Asul ei din mânecă? O avalanșă de documentare

Netflix anunță noi programe de animație pentru copii și familii din toată lumea

Netflix anunță noi programe de animație pentru copii și familii din toată lumea

Aproximativ 60% dintre membrii Netflix la nivel mondial se bucură de conținut pentru copii și familie în fiecare lună, iar Netflix anunță un număr mare de programe animate – atât filme de lung metraj, cât și seriale originale – pentru a le oferi copiilor și familiilor din toată

netflix filme cinematografe platforma de streaming

Netflix va lansa 3 filme în cinematografe înainte de premiera pe platforma de streaming

Trei dintre filmele mult așteptate pe Netflix, vor fi lansate mai întâi în cinematografe, mai târziu urmând să fie disponibile și pe platforma de streaming. Iată de ce Netflix a luat această decizie.    Într-un mesaj publciat ieri pe Twitter, Netflix a anunțat că trei filme mult

10 filme și seriale de văzut în noiembrie pe Netflix

10 filme și seriale de văzut în noiembrie pe Netflix

Luna noiembrie este plină de producții originale Netflix dar și filme clasice care îți vor ține companie în serile friguroase. De la House of Cards și Narcos la E.T. the Extra-Terrestrial și Midnight in Paris, pregătește-te pentru o lună care va face orice iubitor de filme și seriale